marți, 27 mai 2008

Campania lu' peşte

Nu ştiu alţii ce vor vota... dar eu, având şansa să cunosc îndeaproape mai toate şiretlicurile candidaţilor, zău că-mi vine să nu mă duc la vot! Când îi vezi, dom'le cum devin ei peste noapte (în campanie) ba mari apărători a celor vârstnici, ba chiar constructori de drumuri, poduri, locuinţe... şi să nu mai zic de cei care şi-au găsit - tot noaptea - pasiunea pentru scris, trezindu-se la finele campaniei, autori! Cât tupeu! Mă gândesc cu stupoare... de ce-mi petrec eu timpul analizând şleahta, în loc să re-citesc din romanele preferate?! E şi aceasta, oare, o formă de masochism...

joi, 22 mai 2008

Avem timp...

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta... murim. O.P.

miercuri, 21 mai 2008

Luxul de a parca în Reghin

Dacă prin anii ’70 a avea maşină... era un lux, pe care puţini dintre noi şi-l permiteau, azi maşina repezintă o necesitate. Dar ce ne facem cu parcările, în contextul în care, în toate spaţiile amenajate sau aşa-zis amenajate staţionarea se plăteşte... şi încă, foarte scump. Mare mi-a fost mirarea, când am descoperit tarifele practicate pentru parcare în municipiul Reghin, ce sunt - de la distanţă - mult mai mari decât în Tîrgu-Mureş. Astfel, potrivit art. 7 a Regulamentului parcărilor, tariful de parcare pentru autovehicule este exprimat valoric în raport cu tariful pe oră, în Reghin însemnând 1 RON pe oră, respectiv 5 RON pe zi – în contextul în care, în Tîrgu-Mureş tichetul de parcare pentru o zi este de 3 RON, iar cel pentru 1 oră de 0,9 RON. Diferenţe de taxe sunt şi între Reghin, respectiv parcările din Turda şi Alba-Iulia, unde pentru o zi de staţionare cetăţenii scot din buzunare doar 3,5 RON. Primarul municipiului Reghin, ing. Nagy Andras a declarat că mulţi cetăţeni ai urbei au reclamat faptul că taxa de parcare este foarte mare... şi a promis o revenire asupra acesteia. Ba mai mult, primarul Nagy a declarat că vina este a consilierilor locali, care în mod sigur nici nu s-au uitat ce votează: „Personal am susţinut, o taxă de 10 RON pentru intrarea la ştrandul municipal. Consilierii mi-au sărit în cap şi nu au fost de acord spunând că tariful e prea mare, votând 5 RON respectiv 3 RON pentru elevi şi studenţi. Astfel, când s-a votat taxa de parcare eu nu am vrut să intervin, iar consilierii, în marea lor majoritate, în mod cert nu au ştiut ce votează”, a precizat primarul Nagy. Maria Precup, consilier local al PSD, a precizat: „Tariful mare pentru parcări e o tâmpenie. Dacă erau parcări modernizate, care să fie şi păzite era altceva, dar în acest context... Noi ne-am opus categoric acestei escrocherii”. Contactat telefonic, consilierul local al UDMR, Bodo Zoltan a declarat: „Am votat ca pachet de legi, nu taxa în sine. În Reghin lumea nu era obişnuită să-şi achiziţioneze tichete de parcare, lucru normal într-un oraş modern. Probabil că taxa e cam mare şi va urma o analiză a activităţii după alegeri.” În acelaşi context, Cengher Ioan, consilier PNL a precizat: „Aşa a venit propunerea făcută de la Executiv şi nu aş putea să fac un comentariu pe treaba aceasta”.

Şi mă întreb atunci, dragilor, dacă vin comenzile gata de la Executiv, care e rolul consilierilor locali, care se presupune că sunt acolo înspre beneficiul cetăţenilor?! Îşi merită ei, oare, leafa? Astfel, în prag de alegeri - ca cetăţeanul turmentat - mă'ntreb: eu cu cine votez???